Doctorat

Orar doctorat anul 2018-2019 (Anul I)

Orar_SDIAF

METODOLOGIA DE ELABORARE, REDACTARE, EVALUARE ŞI SUSŢINERE A REFERATULUI DOCTORAL

Metodologie_referat corect

Admiterea 2018-2019

Metodologia organizării și desfășurării concursului de admitere la studiile superioare de doctorat în cadrul Universității de Stat din Moldova, anul de studii 2018-2019

Orarul probelor de admitere la studiile superioare de doctorat

Programele de doctorat  reprezintă ciclul al treilea al studiilor superioare și se desfășoară  în cadrul școlilor doctorale. Guvernul Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile Codului Educației (2014), a autorizat deschiderea la USM a 11 școli doctorale în următoarele domenii:

  • științe ale naturii,
  • științe inginerești și tehnologii,
  • științe sociale și economice,
  • științe umaniste.

Programele de doctorat de la USM sunt finanțate atât de bugetul de stat, cât și prin taxele de studii. În urma competiției proiectelor de granturi  doctorale, organizată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, USM pentru anul de studii 2018/2019  i s-au alocat 62 de locuri cu finanțare de la bugetul de stat, dintre care 40 la sută – la studiile de doctorat cu frecvență și  60 % – la studii de doctorat cu frecvență redusă.

Înscrierea la studiile  superioare de doctorat  se va efectua în conformitate cu Metodologia organizării și desfășurării concursului de admitere la studiile superioare de doctorat în cadrul USM, anul de studii 2018/2019, aprobată în ședința Senatului din 3 aprilie 2018. proces verbal nr.7. La concurs se admit absolvenții cu diploma de studii superioare de master sau echivalenta acesteia, din țară sau din străinătate, conform legii. Actele necesare pentru înscrierea la studiile superioare de doctorat, ciclul III, sunt următoarele:

  • fișa de înscriere tip, în care se vor menționa opțiunile pentru tema de cercetare și conducătorul de doctorat, cu avizul acestuia;
  • buletinul de identitate – copie simplă;
  • certificat de căsătorie – copie simplă (pentru cei care și-au schimbat numele prin căsătorie);
  • două fotografii (35×45 mm);
  • diploma de licenţă și suplimentul la diplomă – copie legalizată;
  • diploma de master și suplimentul la diplomă – copie legalizată;
  • candidaţii care au efectuat studiile în străinătate au obligația să prezinte la înscriere traducerile legalizate ale diplomelor obținute și atestatul de recunoaștere a studiilor eliberat de către MECC.
  • Curriculum Vitae în format Europass;
  • carnetul de muncă – copie simplă;
  • adeverința de cunoaștere a unei limbi străine (cel puțin la nivelul B1), eliberată cel cu cel mult doi ani înainte de admitere la doctorat de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității de Stat din Moldova, cu excepția celor care au absolvit o specializare universitară, simplă sau dublă, în titulatura căreia apare o limbă străină, deținătorii de certificate DALF, TOEFL sau ai altor acte de profil internaționale recunoscute*.
  • un dosar tip mapă;

Cetăţenii altor state şi apatrizii pot participa la concurs la locurile disponibile în baza ACORDURILOR INTERGUVERNAMENTALE sau în bază de taxă în condițiile Regulamentului cu privire la studiile străinilor în instituțiile de învățămînt din Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.504 din 4 iulie 2017. Ei depun suplimentar:

  • Copia paşaportului;
  • Certificatul eliberat de Ministerul Educație din țara de origine confirmând pentru fiecare diplomă: autenticitatea diplomei, perioada de studii, valoarea academică a diplomei, descrierea sistemului de notare;
  • Certificatul de cont bancar privind disponibilitatea sumei necesare pentru taxa de școlarizare;
  • Asigurarea medicală, cazare și trai;
  • Certificat de cazier judiciar;
  • Certificat medical HIV/SIDA;
  • 5 fotografii  (35×45 mm)

*Taxa de înscriere la studii de doctorat și taxa pentru atestarea cunoștințelor la o limbă străină nu se returnează.

ÎNSCRIEREA candidaților la doctorat se va desfășura la Biroul Studii Doctorale în perioada 1 – 12 octombrie 2018 pe adresa: Universitatea de Stat din Moldova (USM), str. A.Mateevici 60, Chişinău, bloc 4, biroul 128. Informaţii la tel. 067560416 sau pe www.usm.md.

Probele de admitere, inclusiv testul de cunoaștere a unei limbi străine, vor avea loc în perioada 15-19 octombrie 2018. Perioada de contestare este 22-23 octombrie 2018.

Lista proiectelor de doctorat validate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării